Sebeșul are o reputație specială. Una rutieră. Până să apară autostrada Deva-Sibiu, era cel mai aglomerat oraș din țară. Se putea spune, mai în glumă, mai în serios, că-ți trece tirul prin bucătărie. Așa că nu e de mirare dacă nimeni nu voia să staționeze în Sebeș: era destul blocajul de câteva zeci de minute! Era, deci, un oraș prin care vrei să treci cât mai repede. Azi, însă, centrul istoric din Sebeș nu mai e (atât de) aglomerat. Și putem vedea, dincolo mica înhesuială, că există aici multă istorie și multă frumusețe urbană, astfel încât să-ți placă să treci prin Sebeș. Din Alba Iulia drumul nu durează decât 20-25 de minute.
În ochii turistului, Sebeșul e orașul săsesc ad literam, cu piață centrală, străzi înguste, flori la geam, case colorate, cu câte patru „ferești” la uliță, acoperișuri înalte cât casa, porți mari, de parcă ai intra într-o cetate.
Sebeșul de altădată, azi
Cu toate acestea, Sebeșul, atestat documentar în 1245, nu mai poartă decât parțial rafinamentul urbanistic de altădată, pe care îl găsiți mai mult în gravuri și ilustrate. Da, există o geometrie săsească a orașului, construită după model german, dar ea intră în conflict estetic cu „implanturile” arhitecturale moderne, impuse de regimurile de dinainte și de după 1989: blocuri, fabrici, spații comerciale și căi de acces, care pun în umbră detaliul medieval.
Turistul experimentat va ști, însă, să separe ceea ce e artă de ceea ce e derizoriu și să înțeleagă că tot ce a rămas în picioare din vechiul Mühlbach ascunde cicatricile a multe secole de istorie. Opt, mai exact. În aceste opt secole, numărăm o invazie mongolă care a pârjolit totul (1241), patru asedii turcești (1438, 1442, 1479 și 1661), un cutremur devastator (1523), o răscoală a curuților (1703), o epidemie de ciumă care a decimat populația (1738), o inundație în centrul orașului (1942) și două revoluții (1848 și 1989).
Clădiri marcante
Ambianța de gravură a Mühlbach-ului nu se oprește aici. Ea cuprinde toate străzile centrului, arhipline de case-monument, dincolo de porțile cărora sonorul urban pur și simplu se oprește. Printre acestea, există câteva esențiale pentru identitatea orașului: Casa Zápolya, de secol XV, sediu al Dietei Transilvaniei, spațiu de cazare pentru demnitari (inclusiv, se presupune, pentru Mihai Viteazul, în noaptea de dinaintea Unirii), azi muzeu al orașului; Casa Binder, splendidă lucrare de secol XIX, cu frize, statui și feronerie care împodobesc fațada; Piața Mare și Piața Mică, în stil german, definite prin echilibru și sobrietate, fiind spații de târg, de execuții publice și de înmormântări ale demnitarilor; clădirea fostului Gimnaziu Evanghelic, uriaș edificiu neogotic, pe frontonul căruia care cuvintele lui Heinrich Heine („Bildung ist Freiheit”) spun totul despre istoria urbei; mănăstirea franciscană, de tip baroc, „insulă” de tihnă monahală în plin centru urban; halele breslelor, de secol XVII; clădirea primăriei, monument neogotic de secol XIX; Poșta Veche, construită în art nouveau, surprinzător pentru acest ținut săsesc; „cartierul romantic” al orașului, adică str. Șureanu, bordată cu clădiri neoclasice de secol XIX. Multe dintre ele – devenite restaurante, spații comerciale, case private – au fost ridicate în timpul mandatelor lui Johann Schöpp, cel mai prolific primar al orașului.
Acces la Sebeș
Rută: Alba Iulia – Sebeș (DN 1)
Distanţă de la Alba Iulia la Sebeș: 15 km
Durată: între 15-40 minute, fără popasuri, în funcție de traficul rutier
Florian-Rareș Tileagă