Refugiul lui Zamolxes

Publicat în: 
11 mai 2017

Huda lui Papară, peșteră în inima Trascăului, a fost refugiul lui Zamolxes. Cel puțin așa ne indică legendele. Se zice că zeul dacilor era proslăvit în labirinticul și terifiantul interior al peșterii, făcând ca peștera să fie un spațiu ales de daci pentru ritualuri de rugăciune. De altfel, numele peșterii („hudă” – adică spărtură, adăpost și „papară”, ce derivă din papa, în latină, adică lider religios) atestă mitul. Numele peşterii ar însemna, astfel, „peştera stăpânului”. De altfel, Munţii Trascău erau un ţinut preferat de către daci, care au trăit pe teritoriul Carpaţilor acum câteva mii de ani, ca strămoşi ai poporului român de azi.

 

Acces la Huda lui Papară

 

Rută: Alba Iulia – Aiud (E 81) – Rimetea – Buru (DJ 107 M) – Ocoliș – Sălciua (DN 75) – Sub Piatră

Descrierea rutei: accesul începe din DN 75 pe direcţia Câmpeni – Turda, pe DC 130 care se desprinde la dreapta din centrul satului Sălciua de Jos (vezi indicatorul turistic). După ce treci de al doilea pod peste râu faci stânga, pe un drum comunal, asfaltat parţial. De la un anumit punct, accesul maşinilor este interzis, rămânând de făcut 15  minute de mers pe jos până la rezervaţie. În drumul tău vei trece pe lângă schitul Sub Piatră, de unde nu vor mai fi decât 200 m până la peşteră, pe o potecă marcată.

Distanţă de la Alba Iulia la rezervație: 94 km

Durată: aproximativ 1 oră 45 minute, fără popasuri

 

Florian-Rareș

FOTO: Râul care iese din peșteră / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba-Iulia-Trip-Advisor-Certificat-de-excelenta-2018

Documentar

e-Accesibilitate

Suntem alături de persoanele cu deficienţe. În acest sens, oferim serviciul de e-Accesibilitate SensusAccess tuturor celor interesaţi, în mod gratuit.

Pentru a vizita pagina dedicată şi a folosi SensusAccess, Vă rugăm daţi click aici.

Alba-Iulia-Europe-Direct

Viziteaza Alba Iulia envelopephonemap-marker linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram