Piatra Craivii, ca orice altă stâncă impunătoare, cu trecut încărcat, violent, are multe legende în spate. Una din ele, ușor horror, e că Piatra Craivii se deschide o dată la șapte ani, ca o gură de pește, lăsând cale liberă către comorile dinăuntru. Se spune că un om a nimerit acolo, acum câteva zeci de ani, tocmai în clipa când se deschidea stânca. Lacom după bogățiile văzute înăuntru, omul și-a îndesat desaga cu de toate. Piatra, însă, s-a închis înainte ca el să iasă. Bătrânii spun că, în unele nopți, se aud urletele celor încuiați înăuntru și că, în fiecare zi de Joi a Paștilor, stânca se redeschide.
O altă legendă spune că ar exista un tunel care leagă subsolul bisericii reformate din Cricău (sat din apropiere) de fosta cetate medievală de pe munte. Istoricii, însă, întorc capul de fiecare dată când se spune povestioara asta, dat fiind că în evul mediu nu existau posibilități tehnice pentru asemenea lucrări.
Dar poate cea mai sonoră poveste e cea legată de capul lui Decebal. Cum că el s-ar afla chiar acolo, la Piatra Craivii. Inutil să vă amintim, acum, scena de pe Columna lui Traian, în care îl vedem pe regele Daciei tăindu-și gâtul... Așa că da, gurile credule și dornice de publicitate rapidă asta spun: că acolo e capul. Bineînțeles, studiile istorice infirmă totul, menționând că „trofeul” a fost, de fapt, dus la Roma și aruncat în râul Tibru, în mod ritualic.
Acces la Piatra Craivii
Rută: Alba Iulia – Șard (DN 74) – Bucerdea Vinoasă (DJ 107 H)
Descrierea rutei: trei căi de acces există spre Piatra Craivii și, cu toate că nici una nu e asfaltată, sunt practicabile de către orice tip de mașină. Un drum pornește din satul Craiva, altul din satul Cricău, iar al treilea din satul Bucerdea Vinoasă. Acesta din urmă e mai indicat, totuși, pentru mersul pe jos iar distanța de parcurs e de 6 km (care pot fi făcuți în două ore). Toate trei variantele sunt potrivite mai degrabă pentru off-road, în special pentru mountain-biking, pentru motociclism enduro și pentru iubitorii de 4x4.
Distanţă de la Alba Iulia la Piatra Craivii: 20 km
Durată: aproximativ 2 ore 30 minute, fără popasuri
Florian-Rareș Tileagă
FOTO: Stâncile Pietrei Craivii / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă