Frecventele inundații din Vânătarele Ponorului se întâmplă, spun miturile, din cauza unor așa-ziși balauri. Se spune că de fiecare dată când lacurile din peșteră ies din albie, niște monștri se scaldă în ele, făcându-le să se reverse abundent. E și motivul pentru care rezervația Vânătarele Ponorului a rămas în folclorul local ca tărâm al balaurilor uriași, numiţi „şolomani”. Existase chiar și meseria de solomonar, asumată de bărbaţii curajoşi care se încumetau să intre în peșteră pentru stârpirea balaurilor.
Acces la Vânătarele Ponorului
Rută: Alba Iulia – Aiud (E 81) – Rimetea – Buru (DJ 107 M) – Ocoliș – Sălciua (DN 75) – Sub Piatră
Descrierea rutei: ai de parcurs un drum care coincide parţial cu acela spre Huda lui Papară. Începe din centrul satului Sălciua de Jos, cum treci de al doilea pod şi continuă la dreapta cu un drum îngust, cât pentru o singură maşină. Apoi urcă tot mai abrupt şi în serpentine tot mai strânse, până ce iese din pădure, pentru ca restul drumului să continue într-un platou montan neobişnuit de frumos. Drumul este asfaltat până sus, astfel că urcarea va fi o plăcere pentru orice şofer. Pe ultimii 800 m, însă, traseul (semnalizat cu indicatoare) continuă cu mers pe jos până la rezervaţie.
Distanţă de la Alba Iulia la rezervație: 100 km
Durată: aproximativ 1 oră 45 minute, fără popasuri
Florian-Rareș Tileagă
FOTO: Spărturi, în pereții Vânătarelor Ponorului / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă