In interiorul navei laterale de nord a Catedralei Romano-Catolice Sfantul Mihail, se afla sarcofagul reginei Isabella si cel al fiului sau, Ioan II Sigismund Zápolya, primul principe al Transilvaniei si rege al Ungariei. Intamplari cu o incarcatura istorica bogata sunt legate de numele reginei Isabella. De fapt, istoria si fapte legendare se intrec pentru a contura un chip frumos, conferindu-i un suflu de mister, asa cum il putem admira in gravura din secolul al XIX-lea. Fara a risca sa plictisim, vom incerca sa alimentam curiozitatea calatorului, amintind doar cateva dintre principalele evenimente legate de personalitatea reginei.
Initial, Isabella de Jagiello (1519 – 1559) a fost o printesa de origine poloneza, primul copil al regelui Sigismund I al Poloniei (din dinastia Jagiellonilor) si a consoartei acestuia, Bona Sforza, descendenta a influentei case regale a Renasterii italiene, Casa de Sforza. In 1539, la doar douazeci de ani, devine sotia regelui Ioan I Zápolya, voievod transilvanean si rege al Ungariei. In urma mariajului acestora de doar un an si jumatate, regina Isabella va da nastere viitorului mostenitor al tronului Ungariei, Ioan Sigismund Zápolya. A fost o regina ambitioasa, renumita pentru frumusetea sa, dar adesea si criticata pentru inclinatia spre lux si extravaganta.
La inceputul secolului al XVI-lea, in urma infrangerii trupelor ungaro-boeme ale tanarului rege Ludovic al II-lea de catre Imperiul Otoman in Batalia de la Mohács (1526), tronul Ungariei era disputat intre doua factiuni rivale din randul nobilimii maghiare, Ungaria Regala pro-habsburgica si Regatul Ungariei Rasaritene, pro-Zápolya. Partizanii Ungariei Regale sustineau urcarea la tronul Ungariei pe Arhiducele Ferdinand de Austria, care intentiona sa adauge Ungaria domeniilor Casei de Habsburg, iar de cealata parte era nobilimea locala care dorea sa o pastreze independenta, sustinandu-l pe Ioan Zápolya, fost voievod al Transilvaniei si cel mai puternic nobil din Ungaria. Mai mult, in situatia in care Ferdinand era sustinut de fratele sau, Carol Quintul, Ioan Zápolya a cautat sustinere din partea otomanilor, sultanul Soliman Magnificul acceptand sa ii acorde sprijin in schimbul vasalitatii. Fortati de imprejurari, la 24 februarie 1538, Ferdinand I si Ioan I Zápolya vor fi nevoiti sa semneze Tratatul de la Oradea, care prevedea impartirea Ungariei intre cei doi: Zápolya era recunoscut rege al Ungariei, controland aproximativ doua treimi din regat, lui Ferdinand ramanandu-i controlul asupra zonei vestice (Ungaria Regala).
Conform Tratatului, in urma decesului lui Ioan Zápolya, Ferdinand spera sa succeada la tron, insa soarta a facut in asa fel incat lucrurile sa nu se infaptuiasca precum dorea. Cu putin timp inainte de trecerea regelui Zápolya la cele vesnice, tanara regina Isabella, in varsta de 21 de ani, avea sa-i daruiasca acestuia un fiu, Ioan al II-lea Zápolya. Acesta va urca pe tron, fiind recunoscut ca rege al Ungariei atat de nobilimea locala, cat si de Poarta Otomana. Deoarece Ioan Sigismund era minor, puterea revenea in sarcina tinerei regine Isabella, sprijinita de guvernatorul Gheorghe Martinuzzi. In urma acestei miscari, regina si fiul sau, vor trece prin lungi dispute privind succesiunea la tron. Regina era nevoita sa-si protejeze fiul in fata furiosului Ferdinand, care a incerca in mai multe randuri sa invadeze Ungaria.
Pentru a apara Ungaria de habsburgi, otomanii o vor transforma in pasalac, iar sub conducerea lui Ioan Sigismund si a Isabellei va ramane doar Transilvania si zona de la estul Tisei, acestia avand sa-si stabileasca resedinta la Alba Iulia. Insa viitorul nu se anunta unul senin, urmand o perioada a confruntarilor politice: mentinerea pacii cu Poarta Otomana, ambitiile lui Martinuzzi care cauta sa devina cardinal, din aliat devenindu-le dusman, contracararea incercarilor lui Ferdinand de a prelua Transilvania.
In urma numeroaselor provocari, tot soarta va face ca Isabella, fortata de imprejurari, sa paraseasca Transilvania (septembrie 1551), retragandu-se in Polonia. Exista chiar si o legenda care sustine ca in drumul sau de retragere, oprindu-se sa se odihneasca la portile unei localitati de granita, Meszes, regina a crestat in scoarta unui stejar abrevierea si motto-ul personal: SFV – Sic fata volunt („Este voia sortii”).
Multe si interesante sunt evenimentele confruntarilor prin care regina-mama Isabella a trebuit sa treaca alaturi de fiul sau. Nu vom insista asupra detaliilor istorice, insa vom mentiona un aspect important care a definit domnia celor doi, si anume toleranta religioasa. In timpuri marcate de persecutiile intolerantei religioase si razboaie confesionale care dezbinau Europa, Principatul Transilvaniei a adoptat o modalitate inedita de a rezolva lucrurile. Regina Isabella a reusit sa evite implicarea in conflicte religioase, chiar asumandu-si rolul de a apara confesiunile.
Între anii 1544 si 1574, Dieta Transilvaniei a emis mai multe legi care garantau libertatea religioasa. Regina, sustinuta de fiul sau, a emis chiar un decret potrivit caruia „fiecare persoana (poate) sa aiba orice credinta religioasa doreste, cu ritualuri vechi sau noi, si sa si-o aleaga dupa cum considera de cuviinta, cu conditia sa nu faca nimanui vreun rau”. Decretul era emis pentru a fi evitate luptele religioase dintre catolicii si protestantii europeni si va fi recunoscut drept „prima lege care garanteaza libertatea religioasa intr-o tara”. Din pacate, libertatea optiunii religioase in Transilvania prevedea doar patru culte drept religii oficiale: catolicismul, calvinismul, lutheranismul si unitarianismul. Cu toate acestea, ne amintim cu regret faptul ca exercitarea altor culte religioase, printre care si cel ortodox, erau numite tolerate.
In cele din urma, regina Isabella va reusi sa revina in Transilvania, insa la doar trei ani de la intoarcere, in luna septembrie a anului 1559, dupa o suferinta lunga, Isabella de Jagiello este doborata de boala, stingandu-se din viata la varsta de patruzeci de ani.