Anul acesta, Pianul Calator isi continua turneul in tara (24 martie-21 mai), ajungand la cea de-a VI-a editie. Ca in fiecare an, recitalurile sustinute de pianistul Horia Mihail vor incanta publicul meloman, care se va bucura de farmecul si rafinamentul acordurilor memorabile pe care le vor rasplati cu ropote de aplauze. Este un eveniment marca Radio Romania, organizatori fiind Centrul Cultural Media Radio Romania, Asociatia Culturala Accendo si Fundatia Marconi. Este un proiect co-finantat de Administratia Fondului Cultural National, propunerea muzicala din acest an fiind „Romantic exclusiv. Chopin”.
Calatoria Pianului Calator nu doar va impresiona cu expresia genialitatii compozitorului polonez si emotia sensibilitatii talentatului pianist, Horia Mihail, dar are si un scop generos, de a darui unui oras gazda un pian de concert cu drept de folosinta pe o perioada de cativa ani, incuranjand sustinerea si altor evenimente muzicale de marca. La Alba Iulia, evenimentul va fi gazduit de Casa de Cultura a Sindicatelor, in data de 8 mai, iar la finalul acestui turneu, Pianul Calator, pus la dispozitie de Radio Romania, va fi oferit pentru urmatorii ani tocmai municipiului Alba Iulia.
Asadar, sa primim cu multa recunostinta si bucurie un eveniment incarcat de emotie si generozitate!
Credite foto: www.pianulcalator.ro