Șureanu. Noutățile sezonului 2016-2017

Publicat în: 
28 ianuarie 2017

Șureanu nu e doar schi, snowboarding, schi de tură sau freeride pe platouri alpine. Șureanu e, totodată, distracție pentru cei care nu au schiuri sau placă în picioare, sau pentru cei care s-au săturat să stea toată ziua cu ele în picioare. Începând cu sezonul 2016-2017, Domeniul Schiabil Șureanu a pregătit câteva noutăți, perfecte pentru cei care vor un alt fel de distracție, decât cel clasic. Și toate astea, la doar două ore de mers cu mașina din Alba Iulia.

În restaurant, la Șureanu / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

În restaurant, la Șureanu / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Pârtia de Snow Tubing

 

Dacă nu știți ce înseamnă, vă spunem noi: e o pârtie specială, dedicată exclusiv alunecării pe colaci de cauciuc. O veți găsi lângă pârtia școlii de schi „Pași Liberi”. Urcarea se face printr-o instalație de transport pe cablu, iar pentru a urca, vă așezați în colac, exact ca într-un fotoliu. Colacul are, atașată, o curea, care se prinde de una dintre crosele cablului; viteza de urcare e mică, așadar nu există pericolul de a pierde controlul. Cât despre coborâre, imaginați-vă ceva mult mai intens decât orice coborâre pe sanie: pârtia este curbată, oblică și vă aruncă dintr-o margine în alta. Nu veți putea controla colacul, dar asta nu va fi o problemă - traseul pârtiei e cel care dictează traiectoria! Prin urmare, nu este nevoie de nici un fel de experiență în alunecare. În plus, veți vedea distracția pe zăpadă dintr-o cu totul altă perspectivă.

Urcarea costă 5 lei, iar lungimea pârtiei este de aproximativ 200 m.

 

Pârtia de sănii

 

Situată în aval de pârtia de Snow Tubing și de pârtia școlii de schi „Pași Liberi”, pârtia de săniuțe este perfectă pentru copii și, bineînțeles, pentru nostalgicii iernilor de altădată, când săniuța era sursa nr. 1 de distracție. Spre deosebire de alte pârtii, de pe alte domenii schiabile, pârtia de sănii de la Șureanu nu se intersectează cu nici o altă pârtie de schi. Așadar, vă veți afla în deplină siguranță!

Sănii de închiriat (preț 10 lei) veți găsi atât la sediul școlii „Pași Liberi”, cât și la centrul de închirieri „Pași Liberi”, din tabăra sportivă din Luncile Prigoanei. Lungimea pârtiei este de aproximativ 200 m.

 

Un nou après-ski și un nou restaurant

 

O ciocolată caldă, un vin fiert, o tărie sau, de ce nu, o masă copioasă. Ce poate fi mai plăcut după o zi de schi? Ei bine, începând cu sezonul 2016-2017, Domeniul Schiabil Șureanu vă oferă două localuri montane de lux din punct de vedere estetic și, mai ales, accesibile din punct de vedere tarifar. Pe de o parte, vorbim despre un après-ski rotund, cu un bar uriaș în centrul lui, de unde puteți comanda orice fel de băutură. Mici gustări sunt, de asemenea, oferite. Pe de altă parte, vorbim despre un restaurant, situat în celebrul „Con”, adică în clădiea conică, ce funcționa până nu demult ca après-ski. Aici veți putea comanda, la masă, mâncăruri calde, printre care ciorbă rădăuțeană, supă de găină de tăiței de casă, pizza, cartofi prăjiți, cartofi țărănești, piept de pui la grătar și multe, multe altele. Ambele localuri sunt exclusiv din lemn, rustice, perfect integrate în peisajul montan, întocmai cum ați văzut, probabil, în stațiunile de schi din Alpi.

Cele două localuri sunt situate la cota 1.775, lângă parcarea de sus a Domeniului Schiabil Șureanu (între teleschiul „Șureanu” și teleschiul „Curmătura”).

Restaurant, în vechiul și celebrul „Con”, de la Șureanu / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Restaurant, în vechiul și celebrul „Con”, de la Șureanu / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

 

Après-ski, la Șureanu / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Après-ski, la Șureanu / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Florian-Rareș Tileagă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba-Iulia-Trip-Advisor-Certificat-de-excelenta-2018

Documentar

e-Accesibilitate

Suntem alături de persoanele cu deficienţe. În acest sens, oferim serviciul de e-Accesibilitate SensusAccess tuturor celor interesaţi, în mod gratuit.

Pentru a vizita pagina dedicată şi a folosi SensusAccess, Vă rugăm daţi click aici.

Alba-Iulia-Europe-Direct

Viziteaza Alba Iulia envelopephonemap-marker linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram