Șureanu. Orizonturi albe, mai devreme decât oricând

Publicat în: 
12 decembrie 2016

Dacă vă place cum arată iarna, în cetatea Alba Iuliei - cu patinoar, mii de lumini, vin fiert și turtă dulce -, atunci musai să vă placă iarna din Munții Șureanu. Zăpadă până la genunchi, vreme aspră, priveliști albe și, mai ales, pârtii de schi ca masa de biliard. Dragi utilizatori de net, vă așteptăm la cota 2.010, unde iarna e cu „i” mare. Iar partea bună e că din Alba Iulia până acolo faceți maxim două ore și jumătate.

 dsc_1520

Șureanu, la cota 1.850 / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

 

De fapt, iarna a început, în acest an, așa cum ar fi trebuit să înceapă în fiecare an din ultimul deceniu: la final de noiembrie. La munte, cel puțin, a nins atât de mult înainte de 1 decembrie, iar frigul a fost atât de puternic, încât a fost firesc ca sezonul de schi de la Șureanu să se deschidă imediat după Ziua Națională, adică în 2 decembrie. Anul trecut se deschidea în 5 decembrie și ni se părea, cumva, împotriva firii să schiem atât de devreme. Anul ăsta, însă, natura a adus atât de multă zăpadă pe vastul, apetisantul platou alpin de la Șureanu, încât ar fi fost păcat să nu înceapă sezonul devreme, în minivacanța pe care majoritatea am avut-o în preajma Zilei Naționale.

 

În linii mari, despre pârtii

 

Spre fericirea tuturor căutătorilor de zăpadă, zăpada de la Șureanu este, acum, la fel de multă și la fel de bună, ca și la început de decembrie. Astfel, zilele de schi continuă cu succes pe vastul domeniu schiabil din Munții Șureanu, unde gerul din ultimele zile a păstrat, în bune condiții, zăpada de pe pârtii. Drumul de la lacul Oașa se prezintă, deocamdată, mulțumitor de bine (adică este deszăpezit și prezintă suficiente refugii), zăpada e multă pentru această perioadă, așadar aveți motive să dați buzna la Șureanu și să vă bucurați de omăt la cote înalte.

dsc_7661

Începutul unei furtuni de zăpadă, pe pârtia C_1, la început de decembrie / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

 

Se schiază pe șapte din cele opt pârtii de la Șureanu (A_3, A_2, C_1, C_3, C_4, S_1, S_2). În continuare, starea pârtiilor este bună și, pe alocuri, foarte bună, potrivită pentru orice stil de coborâre. Există cam 40 cm de strat de zăpadă bătătorită, prin urmare pârtiile despre care am pomenit sunt aproape perfect practicabile. Prezintă, pe alocuri, porțiuni cu gheață și smocuri de iarbă, din cauza viscolului, însă acest lucru nu constituie o problemă. Încă nu e OK să ieșiți în off-piste, dat fiind că zăpada nu este suficientă. Din cele trei instalații de transport pe cablu, funcționează teleschiul „Curmătura”, teleschiul „Șureanu” și telescaunul.

dsc_8726

Pârtia A_3, în plin platou alpin, la cota 2.010 / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

 

Sfaturi de buzunar

 

Nu uitați, dotați-vă mașina cu lanțuri pentru roți și faceți o probă de montare acasă. Nu vă încredeți excesiv în propria mașină; mai important decât motorul este șoferul. Cât despre pârtii, evitați vitezele mari, dacă nu știți să schiați în siguranță. Și, mai ales, țineți cont de sfatul salvamontiștilor, al jandarmilor montani și al monitorilor.

 

Acces la Domeniul Schiabil Șureanu

Rută: Alba Iulia - Sebeş – lacul Oaşa (pe Transalpina), apoi la dreapta pe ruta mănăstirea Oaşa – Luncile Prigoanei – Domeniul Schiabil Şureanu

Distanţă de la Alba Iulia la pârtii: 90 km

Durată: aproximativ 2 ore și 30 minute, fără popasuri

 

Florian-Rareș Tileagă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba-Iulia-Trip-Advisor-Certificat-de-excelenta-2018

Documentar

e-Accesibilitate

Suntem alături de persoanele cu deficienţe. În acest sens, oferim serviciul de e-Accesibilitate SensusAccess tuturor celor interesaţi, în mod gratuit.

Pentru a vizita pagina dedicată şi a folosi SensusAccess, Vă rugăm daţi click aici.

Alba-Iulia-Europe-Direct

Viziteaza Alba Iulia envelopephonemap-marker linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram