Șureanu. Pârtiile, de la A la Z

Publicat în: 
4 martie 2019

Ultimele zile din decembrie 2009 au adus, pe harta schiului românesc, un nume nou: Șureanu. Eram acolo când s-a pornit cablul pentru prima oară și eram fericit că schiez, în sfârșit, pe acest munte pe care îmi doream de mult să schiez. Nu era încă nici curent, nici pensiuni, nu era nimic. Dar știam, cum știu și acum, că Șureanu e un munte de aur. Aur alb. Un munte pe care zăpada stă atât de mult și atât de bine, încât sfidează floricelele care apar, în aprilie, prin alte stațiuni.

 

De atunci, din 2009, iernile sunt tot mai vii. A devenit atât de celebru acest rai alb, pe nume Șureanu, încât sunt mai mulți cei care au auzit de el, decât cei care au schiat acolo. În plus, acum există și curent, și pensiuni, și servicii, și après-ski-uri gălăgioase, și restaurante înțesate cu clienți, și focuri de tabără la -25 grade, adică aproape tot ce trebuie să fie, pentru ca ziua de schi să pară completă. Totul, datorită Domeniului Schiabil Șureanu, care a făcut acel pas, în 2009. Este, deci, un domeniu schiabil tânăr, dar care a crescut an de an și care a deschis gustul pentru turism tuturor celor care, înainte de a investi aici, aveau cu totul alte preocupări. Administratorul de pensiune era, cândva, șofer profesionist; monitorul de schi era, în alți ani, jurnalist; ospătarul de restaurant era, pe vremuri, inginer. Într-un fel, Șureanu a schimbat viața tuturor celor care au trecut pe aici.

 

Cele 10 pârtii ale domeniului schiabil – care totalizează, azi, 12 km, dar sunt promise extinderi consistente – se întind în gol alpin, de la cota 2.010, la cota 1.650. Sunt cele mai înalte din România, după pârtiile de la Sinaia, și sunt deservite de două teleschiuri și un telescaun. Au o dispunere excelentă pe platoul alpin; sunt vaste, late și variate ca dificultate. Și sunt, mai ales, suficient de imprevizibile, pentru ca nici începătorul, nici avansatul să nu se declare plictisit după o zi de schi. Este imposibil, de altfel, să ți se pară banal la Șureanu. Pe oricare pârtie te-ai afla, vei avea parte de priveliști incredibile cu Retezatul, Cindrelul, Parângul și, în zile senine, cu Apusenii. La așa ceva, până și cea mai sceptică inimă de turist se înmoaie.

 

Pe de altă parte, e bine de știut că Șureanu nu este un domeniu destinat începătorului. Nu există, aici, o pârtie integral ușoară; fiecare dintre pârtii are o porțiune intimidantă (A-urile, de pildă, sunt abrupte sus, pe când C-urile, jos). Excepție ar putea face doar pârtia S1 și pârtia școlii de schi – singurele care ar putea fi privite, de începători, ca fiind pe gustul lor.

 

Pârtia A1 (lungime: 1.650 m, dificultate: roșu)

Pârtia A1, la Șureanu / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Fără nici un dubiu, A1 este feblețea schiorului de Șureanu. Pornește din vârful Aușel, de la cota 2.010, coboară pe toată lungimea platoului alpin și este variată ca înclinație, ceea ce-i oferă schiorului o mare libertate de stiluri în alunecare. Zona de sus a pârtiei are o parte abruptă, care îi poate speria pe începători, dar e perfect abordabilă într-un plug prudent. Apoi, pârtia se „îndulcește”, devine din ce în ce mai lată și previzibilă, fiind ideală pentru redobândirea curajului și pentru evoluție tehnică. Cât despre finalul pârtiei, acesta seamănă cu începutul: abrupt, intimidant. Dar nu imposibil. Totodată, exteriorul nebătătorit al pârtiei A1 e perfect pentru freeride și oferă maximă vizibilitate asupra întregului domeniu schiabil.

 

Pârtia A2 (lungime: 1.650 m, dificultate: roșu)

Pârtia A2, la Șureanu / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Este celebra „neagră” a Domeniului Schiabil Șureanu, deși, în Occident, A2 ar putea fi o „roșie” decentă. Ca atare, trebuie percepută nu ca fiind neagră, ci ca cea mai abruptă de pe domeniu. Într-adevăr, zona de sus este o provocare pentru începători – dar nu pentru mai mult de 150 m. În rest, ceilalți 1.500 m sunt lejeri și chiar foarte interesanți, ca traseu rapid, cu pante previzibile și cotituri largi. Totuși, fiind mai solicitantă fizic decât celelalte, A2 este destinată schiorilor avansați.

 

Pârtia A3 (lungime: 2.060 m, dificultate: roșu / verde)

Pârtia A3, la Șureanu / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Oferă cel mai lung traseu de coborâre și, datorită dispunerii între versanți, e ferită de viscol și are cea mai durabilă zăpadă de pe domeniu. În partea de sus e îngustă și are forma adâncită a unui jgheab, după care se lărgește generos, finalizându-se cu o porțiune lungă, „verde”, potrivită pentru începători. Intermediarii și avansații vor ofta, probabil, a plictis pe acest neprovocator final de pârtie.

 

Pârtia C1 (lungime: 1.700 m, dificultate: albastru / roșu)

Pârtia C1, la Șureanu / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Pornește de la punctul de sosire al primului teleschi și e preferata începătorilor, cel puțin pentru prima ei jumătate. Având înclinaţie mică, e ideală pentru învăţarea primilor paşi de schi (frânarea și alunecarea în plug, schimbarea direcţiei din staționare, ridicarea din căzătură). A doua jumătate a pârtiei este, însă, dedicată schiorilor avansați, întrucât este abruptă, iar lățimea pârtiei are o înclinație incomodă de la dreapta la stânga.

 

Pârtia C2 (lungime: 650 m, dificultate: roșu)

Pârtia C2, la Șureanu / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Se află în dreapta primului teleschi, coborând din platou până la bază. Deși e scurtă, C2 oferă o bună vizibilitate a pantelor, cu înclinaţii care variază antrenant. Adorată de snowboarderi pentru porţiunile largi de zăpadă powder şi pentru rampa de la mijlocul pârtiei, C2 este, totodată, excelentă pentru schiorii intermediari, care au șansa, pe această pârtie lată și previzibilă, să exerseze carving.

 

Pârtia C3 (lungime: 650 m, dificultate: roșu)

Pârtia C3, la Șureanu / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Cuprinsă între C4 şi primul teleschi, C3 pare a fi mai imprevizibilă decât celelalte. Motivul constă în ruperile de pantă, în înclinaţiile oblice şi, pe vârfuri de pantă, în zăpada îngheţată. Ca rapiditate și agresivitate, C3 oferă senzaţii tari celor care stăpânesc alunecarea în viteză, pe schiuri sau placă.

 

Pârtia C4 (lungime: 830 m, dificultate: roșu)

Pârtia C4, la Șureanu / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Se află lângă C3. Deşi oferă o linie plăcută de coborâre, C4 este incomodă prin înclinațiile ei oblice. În plus, pantele ei abrupte sunt frecvent acoperite de gheaţă, din cauza poziției lor, vulnerabile la viscol. Ca atare, mai mult experții coborârii pe gheață se vor bucura de cei 830 m lungime ai pârtiei C4. În acelaşi timp, C4 e preferată de snowboarderi pentru partea de coborâre din exteriorul pârtiei, în dreapta și în stânga – prin powder –, unde pot fi executate slalomuri inedite. Atenție, însă, la intersecția pârtiei C4 cu A1, întrucât aici pot avea loc coliziuni.

 

Pârtia S1 (lungime: 600 m, dificultate: albastru)

Pârtia S1, la Șureanu / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Pornind de la cota 1.900, S1 coboară pe lângă cel de-al doilea teleschi, oferind experienţe plăcute doar schiorilor. Boarderii, în schimb, au multe de obiectat acestei pârtii finalizate cu contrapantă, în partea inferioară, ceea ce presupune desfacerea legăturilor şi înaintarea la pas. Pentru schiori, însă, această porţiune lipsită de înclinaţie poate fi folosită – în cel mai bun caz – pentru exersarea înaintării de tip schi fond.

 

Pârtia S2 (lungime: 1.200 m, dificultate: roșu)

Pârtia S2, la Șureanu / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Coincide parţial cu S1, în zona alpină, după care se desprinde la stânga, coborând prin pădure. Atenție, pârtia se intersectează cu drumul care urcă la après-ski „Ada”, după care se finalizează prin pădure cu o pantă abruptă și îngustă, care îi va speria pe începători.

 

Pârtia S3 (lungime: 1.360 m, dificultate: roșu)

Pârtia S3, la Șureanu / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Refuncționalizată de curând, după ani de zile în care a fost închisă, S3 este splendidă prin coborârea de pe Șureanu, prin pădure rară, unde se intersectează cu S2 și unde omătul e neatins de viscol.

 

Florian-Rareș Tileagă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba-Iulia-Trip-Advisor-Certificat-de-excelenta-2018

Documentar

e-Accesibilitate

Suntem alături de persoanele cu deficienţe. În acest sens, oferim serviciul de e-Accesibilitate SensusAccess tuturor celor interesaţi, în mod gratuit.

Pentru a vizita pagina dedicată şi a folosi SensusAccess, Vă rugăm daţi click aici.

Alba-Iulia-Europe-Direct

Viziteaza Alba Iulia envelopephonemap-marker linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram