Pe harta României, Munții Șureanu sunt un punct. Atât. O pată maro, înconjurată de verdele culoarului Mureșului și de cenușiul Subcarpaților. Un loc aparent infim, ușor de străbătut într-o singură zi. În realitate însă – iar aici șade, de fapt, miracolul oricărei hărți – acel punct conține înăuntrul său o mulțime de alte subregiuni, vaste, complexe, care, la rândul lor, au în consistența lor puzderii de locuri, unice în felul lor. Poftiți, așadar, în „punctul” Șureanu, a cărui vastitate vă va lăsa muți de uimire.

În linii mari, Șureanu înseamnă câteva locuri esențiale. E musai să le vedeți, dacă vreți să știți ce înseamnă acest munte despre care, cu un secol în urmă, scria Sadoveanu. Iată, mai jos, o laconică enumerare & descriere a acelor locuri. Notați-vi-le, pentru că acum, cu ocazia Șureanu Bike Fest, puteți să le vizitați.

Cetatea medievală din Petrești

Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

E cea mai atipică dintre recomandări, pentru că, practic, vorbim de un cimitir, de o bucată de zid și de un turn care ar sta oricând în topul celor mai sinistre imagini din Ardeal. Sunt resturile unei cetăți militare de secol XIV, din care turnul de care vorbeam se înalță deasupra tuturor acoperișurilor. Totul e astupat de iederă, totul e deformat și hiperbolic.

Cetatea dacică din Căpâlna

Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Un incendiu din războiul daco-roman (anul 106) și două milenii și-au pus amprenta peste cetatea de la Căpâlna. Zidurile ei, nicidecum spectaculoase, ba chiar pitice în raport cu cele de la Petrești și Săsciori, „cântăresc”, însă, mult mai greu. În comparație cu oricare altă fortificație de pe Valea Sebeșului, Căpâlna este, de fapt, numele de cetate care a trecut granițele țării și care a consacrat, alături de Sarmizegetusa, Munții Șureanu ca ținut esențialmente istoric. Aflată în patrimoniul mondial UNESCO, ca fortificație inclusă în rețeaua de apărare a Daciei, cetatea de la Căpâlna este cel mai important obiectiv de patrimoniu dacic din județul Alba. A fost clădită, cel mai probabil, din ordinul regelui Burebista, în secolul I î.Hr., cât timp dacii erau încă liberi, fiind un punct strategic în apărarea accesului spre Sarmizegetusa (aflată, la rândul ei, în Munții Șureanu). Avea un perimetru de 280 m, două centuri de ziduri și trei turnuri, precum și șanțuri de apărare cu adâncimi variabile, grupate într-un platou oval.

Mănăstirea Oașa

Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Aflată pe malul lacului cu același nume, mănăstirea este un punct de referință în monahismul românesc, începând cu anul 1990, anul sfințirii sale ca mănăstire. Aici, tradiția a rămas la fel de vie ca acum zeci de ani; fără nici o exagerare, aici timpul pare să fi încremenit. La fel ca în multe alte mănăstiri românești, veți găsi, la mănăstirea Oașa, icoane făcătoare de minuni; seri duhovnicești, la lumină de lămpaș; muncă și rugăciune de dimineața până noaptea, dusă de obștea călugărilor, întocmai ca pe muntele Athos. Pentru sufletul celor care au intrat pe poarta ei de lemn, mănăstirea Oașa este un loc cu binecuvântări. Bisericuța de lemn a mănăstirii a fost ctitorită de scriitorii Mihail Sadoveanu și Ionel Pop, în 1936. Inițial, ea se afla pe Valea Frumoasei, dar a fost strămutată aici în 1983, odată cu construirea barajului Oașa. Pictată în 1986 de Liviu Dumbravă, care a pictat și Schitul Țețu de pe Valea Mirașului, mănăstirea te întâmpină ca un veritabil spațiu de frumusețe și tihnă.

Iezerul Șureanu

Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Chiar dacă e departe de șosea și durează până ajungeți la el, chiar dacă vă va irita calitatea proastă a drumului, pe ultimii 20 km, sărind dintr-o groapă în alta, totuși Iezerul Șureanu e obligatoriu pentru turistul român. Mai ales pentru turistul atoateștiutor, care crede că a văzut destul și că nimic nu-l mai poate surprinde. Oamenii locului îi spun „lacul fără fund”. Nu pentru că n-ar avea, ba chiar poți vedea, cum urci pe Șureanu, bolovanii uriași de pe fundul lacului. Dar e „fără fund” fiindcă e alimentat de izvoare subterane, a căror adâncime n-a fost măsurată de mâini omenești. Lacul are o adâncime reală de 8 m, o lungime de 94 m şi o lăţime de 91 m, luciul de apă având o suprafață aproape perfect circulară. De fapt, geografii spun că este vorba despre „circul glaciar Şureanu”, sculptat în resturile domoale ale platformei Şureanu-Comărnicelu.

Vârfurile Șureanu și Pătru

Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

E imposibil să nu fi auzit de ei. Vorbim despre Șureanu și Pătru, care nu sunt doar cei mai înalți din județul Alba, dar oferă cele mai bune prilejuri de fotografie wild-life din sudul Ardealului. În plus, montaniarzii cu picioare bune și inimi suficient de tari pentru a nu leșina din cauza răului de înălțime vor aprecia paradisul acestor două masive, recunoscute pentru punctele de belvedere. Efortul de urcare pe ambele vârfuri e răsplătit din plin cu privelişti unice, în Carpaţi.

Transalpina

Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

Șoseaua de azi era, acum un secol, o simplă cărare. Un drumeag bolovănos, îngust cât pentru un cal, de pe care piciorul putea aluneca în hăul care se căsca la un pas distanță. Azi, e cea mai înaltă și mai captivantă șosea de munte din România. Așa că „poteca dracului”, cum bine își merita porecla pe vremuri, este Transalpina (DN 67 C), adică șoseaua care trece prin Munții Șureanu și pentru care motocicliștii din Texas sau bicicliștii din Islanda ar da toți banii s-o vadă. Iar ca să vă faceți o idee despre ceea ce înseamnă Transalpina, imaginați-vă o șosea aflată dincolo de nori, unde vântul bate incredibil de tare și unde nu mai există copaci. Un drum pe care, uneori, nu îl poți traversa de pe o parte pe alta. Atât e de aglomerat.

Florian-Rareș Tileagă