Nu suntem în Sölden. Nici în Elveția. Suntem la Șureanu, în România, unde frumusețea muntelui și textura fantastică a zăpezii naturale, căzute din cer, sunt contracarate zilnic de minusuri care ne fac să ne aducem aminte că nu suntem chiar în rai. Pe de o parte – pârtii imaculate, linii de ratrack perfecte și peisaje de vis; pe de alta, drumuri proaste, țărănie rutieră și locuri de cazare alarmant de puține. Da, Șureanu e un fel de rai infernal. Un rai în care te mai și arzi.

Drumul

+ există asfalt pe 80% din lungimea rutei Sebeș-Șureanu, adică de la Sebeș la lacul Oașa;

+ în zilele geroase, drumul forestier (de la Oașa la Șureanu, lungime 18 km) e destul de ușor practicabil. Deși e forestier, zăpada înghețată îl face neted, lat, aderent;

+ drumul forestier este deszăpezit frecvent, însă nu te aștepta ca în secunda 2, după ce începe ninsoarea abundentă, să vezi utilajele pe drum;

Pe drum spre pârtiile din Șureanu / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

- în zilele cu ninsori abundente sau vreme caldă, drumul forestier e un chin: gropi, șleauri, fleașcă, șanțuri, ambuteiaje, nervi, lanțuri montate în pantă, derapaje, incidente, tractări;

- drumul forestier era, cândva, drum județean, dar a devenit forestier în urma unor „bâlbe instituționale”, precum și din fuga de răspundere a celor ce răspundeau de el. Poate, cândva, legile țării se vor alinia – întocmai ca planetele – și vom vedea, aici, asfalt, pus de către administrațiile locale;

- accesul spre pârtii nu e doar dificil, e chiar interzis dacă ții cont de indicatoarele de pe drumul forestier. Vei vedea, din loc în loc, plăcuțe prinse pe brazi, care îți atrag atenția că drumul care duce de la Oașa la Șureanu e închis circulației publice. Măsura a fost luată de către Direcția Silvică nu neapărat pentru a opri accesul, ci pentru a scăpa de răspundere în cazul unor accidente rutiere. Ține cont, în acest caz, că nici o firmă de asigurări nu te va despăgubi, în cazul unui eveniment neplăcut;

- drumul forestier devine prost când se încălzește vremea și se topesc zăpezile. Astfel apar noroi, fleașcă, nervi și înjurături. Adică drum aproape inaccesibil, care face ca pârtiile să rămână neschiate chiar dacă zăpada durează până prin aprilie. Așa că avem de-a face, aici, cu eternul lanț cauzal, de la capăt la coadă și invers: drum prost – turiști puțini – personal de la pârtie minimal – structuri de cazare puține – teama de a investi în structuri de cazare – lipsa rentabilității pentru lărgirea personalului de la pârtie – turiști puțini – amânare a investițiilor în drum.

Parcările

+ suficiente, dacă mașinile vor fi parcate conform indicațiilor celor de la Domeniul Schiabil Șureanu;

+ există trei parcări: două situate jos, în zona teleschiului „Curmătura” și a telescaunului „Aușel”, și una sus, la apres-ski „Ada”;

Parcare la Șureanu / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

+ nu va mai exista, teoretic, situația din ceilalți ani, în care se parca pe drum, încurcând circulația rutieră.

- insuficiente, practic. Dacă ajungi la pârtie după ora 12.00, când deja e aglomerat la Șureanu în zilele de vacanță, riști să parchezi pe drum, unde riști mai departe să îți fie zgâriată mașina de către cei care nu știu să conducă;

- zona din care pornesc pârtiile și, deci, în care se află parcările este în mod natural îngustă. În mod practic nu pot încăpea mai multe parcări. O soluție ar fi crearea unor parcări în Poarta Raiului, de unde transportul turiștilor să se facă fie prin skibus-uri, fie printr-o instalație de cablu.

Schiatul

+ schiezi pe zăpadă naturală. Nu vei vedea tunuri de zăpadă, ci doar omăt căzut din cer;

+ iernile, la Șureanu, sunt tot timpul albe. E atât de favorabilă poziționarea muntelui, în raport cu circulația norilor, încât aici e constant zăpadă pe toate pârtiile. Chiar și în cele mai sărace ierni, când în majoritatea stațiunilor românești lipsește omătul, aici se va schia;

Lecție de schi, la Șureanu / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

+ cel mai înalt punct al domeniului este cota 2.010. Ca altitudine, pârtiile sunt pe locul 2, în România, după cele de la Sinaia;

+ pârtiile se desfășoară în gol alpin, ceea ce presupune libertate maximă de mișcare și priveliști amețitoare cu cele mai înalte masive din zonă: Retezatul, Parângul, Cindrelul;

+ muntele Șureanu e încă 100% sălbatic, aproape neatins de mâna omului, ceea ce înseamnă, pentru mulți, refugiul ideal dintr-o lumea agitată;

+ Șureanu nu înseamnă doar pârtii, ci și off-piste cât vezi cu ochii;

+ având în vedere notorietatea încă scăzută a domeniului și accesul dificil, deci descurajant, Șureanu nu este un munte aglomerat, gălăgios, agitat. E aglomerație puțină, pe pârtii, chiar și în cele mai aglomerate zile;

+ zilnic vei găsi pârtiile proaspăt „bărbierite”: liniile de ratrack, la Șureanu, sunt acolo în fiecare dimineață și, mai ales, sunt perfect trasate. Indiferent de vreme, utilajele de bătătorit își fac treaba pe toate pârtiile domeniului, în fiecare zi, de la începutul sezonului, până la capăt. Nu te mira, însă, dacă nu vei vedea linii de ratrack când ninge puternic. Dacă e omăt proaspăt așternut pe pârtii, nu înseamnă că ratrack-ul n-a trecut pe acolo. E inutilă, de altfel, bătătorirea pârtiilor în caz de ninsoare abundentă;

- nu este un domeniu dedicat începătorului, ci mai degrabă intermediarului. Practic, fiecare pârtie are o porțiune intimidantă pentru începători;

- având în vedere situarea exclusiv în gol alpin, pârtiile sunt permanent expuse viscolului și, deci, au în mod constant zăpadă înghețată;

- dacă viscolul este prea intens, telescaunul va fi oprit, cauzând închiderea celor trei pârtii mari de pe vârful Aușel – A1, A2 și A3;

- relieful blând al Munților Șureanu face ca platoul alpin să nu aibă lungimi mari pe linia de coborâre. Astfel, cele mai multe pârtii de la Șureanu sunt scurte (lungime medie de 700 m), ceea ce, în zilele aglomerate de vacanță și weekend, presupune o discrepanță uriașă între timpul de coborâre (între 2-5 minute) și timpul de așteptare la teleschi (15-25 minute);

- pârtii fără nocturnă. N-ar fi încă o problemă majoră, dat fiind că puținele structuri de cazare primesc un număr mic de turiști, care încă nu face rentabilă instalarea unei nocturne;

- cozi uriașe la teleschi și telescaun, în zilele de weekend și de vacanță;

- telescaunul nu are protecție împotriva viscolului, prin urmare la fiecare urcare cu telescaunul vei îngheța de frig timp de 9 minute, cât durează;

- mici porțiuni de contrapantă pe unele pârtii – „fericirea” boarderilor;

- semnal slab la mobil (Vodafone integral, Telekom parțial, Orange aproape deloc);

- vreme rea (cu viscol, ceață și furtuni de zăpadă) aproape tot timpul. Dacă n-ai cagulă și ochelari, ești ca și mort, schioricește vorbind. Ca să nu mai vorbim de vizibilitate: scade sub 50 m când coboară norii pe munte.

Dormitul

+ se doarme bine chiar și cu bani puțini. Condițiile sunt mai mult decât decente chiar dacă nu-ți permiți decât cabană sau vilă;

+ pensiunile și hotelurile au facilități spa & wellness incluse în preț;

­­+ gazdele sunt recunoscute pentru ospitalitate și omenie. Această recunoaștere a făcut din Șureanu un loc în care mulți se întorc doar fiindcă găsesc acolo oameni de calitate;

Cazare / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

+ cele mai multe unități de cazare au structuri din lemn, rustice, adaptate peisajului montan;

+ există două zone principale de cazare. Una selectă, scumpă, aflată aproape de pârtii, denumită Poarta Raiului, și alta, la mai mare depărtare de pârtii, numită Luncile Prigoanei, unde se află cabane pentru toate buzunarele;

+ cele două zone și-au format clientela în funcție de infrastructura și tarifele lor. Cabanele din Prigoana oferă turismul de grup, de gașcă; e zona grătarelor și a petrecerilor până târziu în noapte. În schimb, pensiunile și hotelul din Poarta Raiului se adresează familiei și grupurilor restrânse, care doresc să-și petreacă vacanța în liniște;

- în raport cu notorietatea tot mai mare a pârtiilor de la Șureanu, există extrem de puține locuri de cazare. Pentru a prinde o cameră liberă, de Revelion sau în vacanța copiilor din februarie, rezervarea trebuie făcută cu aproape un an înainte;

- nu există, încă, cazări lângă pârtii. Oriunde te-ai caza, nu te vei afla aproape de pârtii și ai nevoie de mașină pentru a ajunge acolo. Din Poarta Raiului ai de făcut 2 km (5 minute); din Luncile Prigoanei, 6 km (20 minute); de la lacul Oașa, 20 km (40 minute);

- la Șureanu, cel mai bine se vinde turismul de masă. Cabanele se rezervă în special grupurilor de 10-12 persoane, pentru a evita pierderile. Acest lucru face ca multe solicitări de cazare pentru cuplu sau familie, la cabane, să fie refuzate în fiecare zi de sezon, după ce au fost deja o dată refuzate la puținele pensiuni care nu mai au locuri;

- nu pot beneficia de facilitățile spa & wellness decât turiștii cazați în unitățile de cazare care le oferă;

- accesul la cabanele și vilele din Luncile Prigoanei e prost semnalizat. Trebuie să te oprești din loc în loc și să întrebi oamenii din zonă unde e cabana x sau pensiunea y, mai ales dacă e noapte;

- în Luncile Prigoanei e cea mai mare concentrație de cabane și vile. Din păcate, însă, aici mulți au construit cum au putut sau cum au știut mai bine, fără un plan urbanistic și fără să fie în acord cu peisajul montan. Astfel vei descoperi, în Prigoana, cabane lipite una de alta; practic, din sufragerie poți vedea în baia vecinului. Sau poți vedea o cabană înaltă, tip bloc, și alta pitică, rustică, aflată în umbra primeia. Intimitatea cazării s-a pierdut, aici; la fel și pitorescul de altădată.

Mâncatul

+ poți mânca, la prețuri mici, chiar pe domeniul schiabil. Există, la punctul de plecare a teleschiului „Curmătura”, un mare restaurant cu autoservire, care poate prelua un număr foarte mare de turiști;

+ aproape fiecare pensiune și hotel din Șureanu oferă restaurant, unde pot servi masa inclusiv turiștii care nu sunt cazați acolo;

+ mâncarea este excelentă, oriunde ai mânca, având o varietate bazată pe rețete tradiționale și pe produse din zonă (lactate de la stânile din apropiere, ciuperci culese din pădure, etc.);

Restaurant, la Șureanu / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă

+ prețurile sunt rezonabile: o persoană poate cheltui în jur de 60 lei pentru un meniu complet, abundent (felul I, felul II, desert);

+ în cabanele în care nu există restaurant, turiștii pot servi ceea ce le gătește gazda, sau pot găti în bucătăriile comune.

- de obicei, turiștii cazați în pensiunea dotată cu restaurant au prioritate la servirea mesei, înaintea turiștilor din exterior;

- locurile în care se poate servi masa sunt extrem de puține și foarte aglomerate, având în vedere cererea uriașă.

În concluzie, e suficient să faci un singur concediu la Șureanu, ca să cunoști toate plusurile și minusurile acestui loc numit, în mod greșit, „stațiune”. Nu deține, încă, infrastructura unei stațiuni, ci este o simplă zonă de munte în care se poate schia, mânca și dormi. Iată, în continuare, aspectele care te pot bucura / dezamăgi într-o vacanță de schi la Șureanu.

Florian-Rareș Tileagă