Din primele secunde, după ce intri în Pianu de Jos, îți dai seama că te afli într-un loc aparte. Satul te cucerește cu aerul lui aşezat, cu porţi înalte şi duble (una pentru car, alta pentru om), cu ferestre mari şi trotuare largi de uliţă săsească. E atât de frumos pe vechea stradă Cloşca, încât simţi că trebuie să descoperi un monument, ceva, o operă de artă care să înnobileze totul.

Aşa se şi face că, pe la mijlocul uliţei, vă veți pomeni la porţile celui mai frumos aşezământ, din câte sunt în sat. E biserica evanghelică, „a saşilor” cum îi spun oamenii, aşezată chiar lângă Hudiţa lu’ Bonfoi (străduţă care trece peste râul Pianu). Lăcaşul e acolo încă din evul mediu, adică din secolul al XIII-lea. Imaginea e foarte odihnitoare iar dacă puneți la socoteală şi poteca de piatră, ce te duce până la intrare, efectul e deplin. E ca o uvertură rustică pentru un spectacol de piatră de piatră, care e însăşi biserica.

Biserica prezintă un stil similar bisericilor săsești din Câlnic și Gârbova, fapt explicabil având în vedere că toate aparțin aceluiași arhitect. Cât despre interiorul bisericii, acesta e sobru și prezintă un altar simplu, plat, lucrat în stil baroc, în anul 1755, însă fără ornamentaţie figurativă. În mijlocul altarului se află o pictură în ulei, reprezentându-L pe Hristos, iar în sacristic se găsesc urme ale unei cristelniţe vechi din piatră. Exteriorul bisericii este înconjurat de o poiană, în stilul ansamblurilor mănăstirești, peisaj care vine în completarea priveliștilor săsești din sat, alcătuite din ulițe largi, case înalte și nuci bătrâni.

Monumentul, închinat Sfântului Iacob, a fost ridicat în plin avânt al arhitecturii romanice, cu toate că puţine elemente de acest tip veți mai găsi, azi, în structura ei. De pildă, biserica nu avea turn; era o construcţie tip sală, cu trei nave şi absidă rotundă. Însă epoca goticului târziu a impus, aici, dărâmarea absidei şi a navelor laterale, corului fiindu-i adăugată o prelungire în formă pătrată. Au urmat, în secolul XIX, construirea galeriei din lemn şi, în secolul XX, ridicarea turnului-clopotniţă. Plus de asta, lăcaşul se mândrea odinioară cu un frumos zid de incintă, datat din veacul al XV-lea. Zidul a dispărut, însă, iar azi mai puteți vedea doar mici ridicături ovale, ca rămăşiţe ale fortificaţiei.

Proporţiile construcţiei amintesc de bisericile săseşti din Gârbova şi Deal, mai ales că vorbim de acelaşi maistru arhitect. Cât despre interior, acesta e foarte sobru; prezintă doar un altar plat, lucrat în stil preclasic în anul 1755, fără nici un soi de ornamentaţie figurativă, specifică stilisticii baroce. În sfârşit, toate sunt amănunte încă vii, pline de vârstă şi de autentic. Ar fi păcat să nu le cunoşti îndeaproape, cum se cuvine unei operă de artă.

Acces la Pianu de Jos

Rută: Alba Iulia – Vințu de Jos (DJ 107 C) – Pianu de Sus (DJ 705 B-DJ 704 A)

Distanţă de la Alba Iulia la biserica din Pianu de Jos: 22 km

Durată: aproximativ 40 minute, fără popasuri

Florian-Rareș Tileagă

FOTO: Biserica evaghelică din Pianu de Jos / Sursa foto: Florian-Rareș Tileagă