Promovarea turistica a Municipiului Alba Iulia este o prioritate pentru administratia care a reusit deja sa inregistreze o serie de premiere, de la primul oras din Romania cu brand turistic oficial, la primul orasul cu manual de branding, iar, odata cu lansarea aplicatiilor pentru Android si iOS, Alba Iulia a devenit primul oras din tara cu kit complet pentru turistii straini. Nicolaie Moldovan declara despre noua strategie de promovare turistica:
"Acest kit este compus dintr-o aplicatie care poate fi utilizata pentru smartphone si tablete, in limba romana si in limba engleza. O alta parte integrata a acestui kit o constituie site-ul Visitalbaiulia.com, impreuna cu pagina dedicata de Facebook si Twitter."
Promovarea intensa pe internet este una dintre strategiile cele mai importante pentru cresterea numarului de turisti din tara si de peste hotare care viziteaza anual "Cealalta Capitala". Dupa ce si-a lansat brandul turistic in anul 2010, Alba Iulia surprinde din nou turistii prin lansarea primului "welcome pack" din Romania, o aplicatie foarte utila celor care viziteaza orasul. Numarul record de turisti din anul 2015 este confirmat de Gabriel Rustoiu, directorului Muzeului National al Unirii, care precizeaza ca in prima jumatate a anului s-au inregistrat cu 10.000 mai multi turisti decat in aceeasi perioada a anului 2014.
Aplicatia este disponibila pe Android si iOS, putand fi accesata de pe smartphone sau tableta, si ofera atat informatii despre obiectivele turistice, cat si informatii despre cazare, cafenele, restaurante sau modalitati de transport.
Kit-ul complet a fost o investitie de 45.000 de euro suportata partial de administratia locala, restul banilor provenind din fonduri europene.