O poveste cat Unirea din 1918

Publicat în: 
28 noiembrie 2016

Imaginea evenimentelor de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, este comprimata in trei instantanee cu masele si doua cu tribunele oficiale. Toate poarta amprenta celui care si-a castigat pe buna dreptate renumele de „fotograful Unirii“.
Dimineata zilei de 1 Decembrie 1918, satul Galtiu, la 11 kilometri de Alba Iulia. Tanarul Samoila Marza, care se intorsese de patru zile de pe front, se pregatea de plecarea spre Alba Iulia, unde se tinea Marea Adunare Nationala, la care erau asteptati peste 100.000 de romani.

Si-a pus pe bicicleta aparatul cu burduf, trepiedul si cliseele de sticla si s-a alaturat delegatiei din satul sau.  Inainte de a pleca spre Alba Iulia,  i-a imortalizat pe tinerii din satul natal, imbracati in straie populare.

A ajuns in orasul in care s-a hotarat Unirea in jurul orei 11.00, pe o vreme mohorata.  Tanarul de 32 de ani nu a reusit sa intre in Sala Unirii, intrucat nu detinea un „credentional“, un permis de acces. Autoritatile vremii angajasera un fotograf german, Bach, care insa nu s-a prezentat, din motive suspecte.  Ca urmare, nu exista nicio imagine din Sala Unirii, unde au avut loc dezbaterile celor 1.228 de delegati.

Un singur fotograf printre 100.000 de romani

Fotograful a stat alaturi de miile de romani asezati pe asa numitul „Camp al lui Horea“, cunoscut astazi ca Platoul Romanilor,in fata Catedralei Incoronarii.

Samoila Marza a fost singurul om din acea multime interminabila care a avea la el un aparat de fotografiat, unul cu burduf.

aparatul-foto-cu-burduf

Cu acesta a realizat cele cinci imagini celebre care i-au adus supranumele de „fotograful Unirii“. Imaginea evenimentelor este comprimata in trei instantanee cu multimile venite la Marea Adunare Nationala si doua imagini cu tribunele oficiale.

imagine-cu-tribuna-oficiala-1

Imaginile de masa  ne permit sa vedem numarul mare de oameni. Ulterior, au fost folosite si pentru a demonstra cat de democratic a fost actul Unirii. In poze se zaresc si pancarte, ceea ce ne ajuta sa ne dam seama de unde au venit participantii, din ce sate proveneau.

imagine-cu-masele-1

Importanta fotografiilor este covarsitoare. Sunt singurele realizate atunci, din pacate ca n-au fost mai multe, din fericire ca le avem si pe acestea, data fiind importanta evenimentului.

imagine-cu-masele-2

Chiar daca fotografiile sale au ajuns celebre si dincolo de granitele tarii, Samoila Marza a trait aproape de panta saraciei. O dovada: timp de aproape 60 de ani a folosit acelasi aparat foto pe care-l avusese si la 1 Decembrie 1918. Din cauza neajunsurilor, si-a vandut multe clisee pe care imortalizase evenimente istorice importante. Nu au ajuns la colectionari sau fotografi, ci au fost distruse, iar sticla a fost folosita la fabricarea unor oglinzi, la moda in epoca.

Ultimul sau album „Marea Adunare de la Alba Iulia in chipuri" l-a daruit liderului comunist Nicolae Ceausescu, in 1966, cand a vizitat Alba Iulia.

Aparatul si cliseele legate de Unire au fost cumparate de la Samoila Marza de catre Gheorghe Anghel, fostul director al Muzeului National al Unirii.  Atat aparatul, cat si fotografiile pot fi vazute in Sala Unirii.

Alba Iulia s-a aflat in 1 Decembrie 1918 intr-o situatie fara precedent. Un oras cu 10.000 de locuitori si doua hoteluri a trebuit sa raspunda provocarii de a organiza un eveniment unic, la care au participat peste100.000 de romani.

Unul dintre evenimentele care va aminti in 1 Decembrie de momentul 1918 va fi reprezentatia Garzii Nationale de la Alba Iulia. Trupa a fost reconstituita printr-un proiect al Muzeului National al Unirii.

Sarbatorind Ziua Nationala la Alba Iulia putem confirma ca suntem mandri de „Momentul 1918“.

Foto deschidere articol:  Samoila Marza,„fotograful Unirii“/Sursa fotografiilor: Muzeul National al Unirii

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba-Iulia-Trip-Advisor-Certificat-de-excelenta-2018

Documentar

e-Accesibilitate

Suntem alături de persoanele cu deficienţe. În acest sens, oferim serviciul de e-Accesibilitate SensusAccess tuturor celor interesaţi, în mod gratuit.

Pentru a vizita pagina dedicată şi a folosi SensusAccess, Vă rugăm daţi click aici.

Alba-Iulia-Europe-Direct

Viziteaza Alba Iulia envelopephonemap-marker linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram