Certificarea evenimentului din Cetatea Alba Iulia a venit din partea Asociației Festivalurilor Europene.
Festivalul Dilema Veche a devenit, asadar, unul dintre cele 761 de festivaluri EFFE – Europe for Festivals, Festivals for Europe, proiectul fiind sustinut de Comisia Europeana. Procesul intens de evaluare, care a dus la selectia primei generatii de festivaluri EFFE, a fost realizat de un juriu international.
In cadrul conferintei de presa organizata cu o zi inainte de inceperea festivalului, Mircea Vasilescu a afirmat:
„Am reusit sa-i dam acestui festival o anumita identitate, o anumita personalitate. De la un an la altul seamana cu el insusi, dar in acelasi timp adauga ceva nou. Se vorbeste din ce in ce mai mult despre festival, a devenit un reper.”
Vasilescu a subliniat, de asemenea, ca obtinerea acestei certificari confirma respectarea anumitor standarde artistice, culturale si de management.
La conferinta au participat si Angela Filote, sefa Reprezentantei Comisiei Europene, Ion Dumitrel, presedintele Consiliului Judetean Alba, Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia, Cristina Smadea de la Biblioteca Judeteana „Lucian Blaga” Alba Iulia si Aurel Mitran, cel care a realizat selectia muzicala pentru editia de anul acesta a Festivalului Dilema Veche. Mircea Hava si-a exprimat recunostinta fata de efortul tuturor celor implicati in organizarea Festivalului Dilema Veche, in timp ce Ion Dumitrel a declarat:
„Ce ne-am dorit noi dintr-un anumit punct de vedere s-a atins, si anume, elitele culturale, administrative sunt prezente la acest festival. Pentru noi este o onoare sa avem asa oameni mari, importanti ai Romaniei, fie ca e vorba de cultura, fie ca e vorba de reprezentare europeana.”
Editia a IV-a a Festivalului Dilema Veche a avut loc in Alba Iulia in perioada 21-23 august, reunind dezbateri si expozitii, literatura si film documentar, muzica si dans, jocuri destepte si ateliere pentru copii.