Top 5 motive să participați la schimbul Gărzii Cetății

Publicat în: 
2 august 2021

Spectacolul pus în scenă la principalele porți ale Cetății Alba Iulia este un moment care bucură localnicii şi turiștii, căci reconstituie atmosfera de odinioară.

Mai jos, un Top 5 motive pentru care merită să participați la schimbul Gărzii Cetății:

Este un spectacol unic în țară, menit să aducă viaţă între zidurile celei mai mari cetăți din România, Cetatea Alba Carolina.

Aveți ocazia să vedeți cum se schimbă garda la porțile celei mai mari fortificaţii din România. La  fel ca la Palatul Buckingham, soldații participă cu stricteţe la schimbul de garda, la 12 fix.

Veți simți atmosfera din  vremurile în care Cetatea era controlată de armata austriacă (1687-1867). Garda austriacă a Cetății are trei corpuri de artilerie, de infanterie și de cavalerie. Militarii sunt echipați în uniforme realizate după modelul celor purtate de armata imperială.

Participați la o lecție de istorie vie. Startul se dă la Traseul celor 3 Fortificații, apoi soldații fac schimbul de gardă la Poarta a IV-a. De aici, garda urmată de corpul de cavalerie pornește spre Poarta a III-a a Cetăţii, în aplauzele turiştilor impresionaţi de ceea ce văd.

Spectacolul duce mai departe tradiția schimbului de gardă în Cetatea Alba Iulia, fortificație care s-a distins în peisajul urban al Transilvaniei, de-alungul veacurilor, prin numeroase parade şi ceremonii militare.

Schimbul de Gardă asigură și cadrul perfect pentru instantanee numai bune de pus la portofoliu.

Program spectacole Garda Cetății vara 2021: miercuri, joi, vineri, sâmbătă și duminică, la 12 fix.

Sursa foto: Ionuț Văidean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba-Iulia-Trip-Advisor-Certificat-de-excelenta-2018

Documentar

e-Accesibilitate

Suntem alături de persoanele cu deficienţe. În acest sens, oferim serviciul de e-Accesibilitate SensusAccess tuturor celor interesaţi, în mod gratuit.

Pentru a vizita pagina dedicată şi a folosi SensusAccess, Vă rugăm daţi click aici.

Alba-Iulia-Europe-Direct

Viziteaza Alba Iulia envelopephonemap-marker linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram