O veste importanta pentru turisti: va fi aprobat traseul minibusului electric

Publicat în: 
23 octombrie 2015

Traseul minibusului electric cu care turistii pot vizita Cetatea Alba Carolina a fost stabilit si va fi supus aprobarii de catre consilierii locali din Alba Iulia. Minibusul, care permite parcurgerea intr-un timp scurt a Cetatii, va functiona pe baza unui orar de functionare diferentiat, ce va depinde de perioada sezonului turistic, si va putea transporta pana la 15 turisti intr-o singura calatorie.

Minibusul 100% electric, de ultima generatie si nepoluant, poate atinge 20 de kilometri pe ora si le va oferi turistilor o perceptie de ansamblu asupra lucrarilor de arta militara a fortificatiei de tip Vauban, puse in valoare prin restaurarea Cetatii.

Statiile de oprire propuse pentru circulatia minibusului sunt Piata Tricolorului, Obelisc si Aleea Sf. Eugeniu. Mai mult, in raportul care este supus aprobarii, traseul a fost creat in asa fel incat sa nu se intercaleze cu circulatiile pietonale, comertul stradal sau zonele de organizare de evenimente. In plus, in cazul in care propunerea pentru traseu va fi aprobata de Consiliul Local si, de asemenea, daca se va atesta capacitatea portanta si stabilitatea podului de la Poarta a III-a, pe langa turul Cetatii, minibusul va intra si in interior, ajungand pana la Biblioteca Batthyaneum, in drumul sau pe langa Universitatea „1 Decembrie 1918”.

Un tur complet prin santurile Cetatii, ce insumeaza peste 3.500 de metri, se poate face, pe jos, in cel putin 3 ore, asa ca introducerea acestui vehicul electric va diminua considerabil timpul necesar vizitarii Cetatii Alba Carolina, oferindu-le turistilor posibilitatea de a explora si mai multe obiective turistice, precum Muzeul Principia, Sala Unirii, Muzeul National al Unirii Alba Iulia si Catedrala Reintregirii Neamului.

Pretul biletului pentru un tur ghidat al minibusului in Cetatea Alba Carolina este cuprins intre 10 lei, pentru copiii cu varsta sub 14 ani, si 20 de lei, pentru adulti, iar turistii vor beneficia, in timpul plimbarii, si de ghidaj audio.

Foto: albaiuliainfo.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba-Iulia-Trip-Advisor-Certificat-de-excelenta-2018

Documentar

e-Accesibilitate

Suntem alături de persoanele cu deficienţe. În acest sens, oferim serviciul de e-Accesibilitate SensusAccess tuturor celor interesaţi, în mod gratuit.

Pentru a vizita pagina dedicată şi a folosi SensusAccess, Vă rugăm daţi click aici.

Alba-Iulia-Europe-Direct

Viziteaza Alba Iulia envelopephonemap-marker linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram