Mihai Apafi I a condus Transilvania în perioada 1661-1690, răstimp marcat de mari încercări.
În Palatul Princiar de la Alba Iulia, unde era un „freamăt continuu zi şi noapte”, principele s-a înconjurat de un personal specializat şi destoinic. De pildă, în anul 1683, la curtea sa existau 503 oameni, din care doar 51 aveau rang nobiliar.
Bogata sa colecţie de orologii, spre exemplu, se afla în grija unor meşteri ceasornicari vestiţi. Informaţiile păstrate susţin ideea că viaţa principelui a stat, mai ales, sub semnul acestei pasiuni.
„Îi plăceau foarte mult şi orologiile care, fiind făcute în foarte multe forme, erau puse în ordine în locuinţa sa; întotdeauna cu acelea îşi pierdea timpul”.
Printre ceasurile pe care le avea se număra şi unul ţinut pe masă. Mecanismul activa un căţel care, la fiecare oră, se mişca şi lătra.
Principele a fost aspru judecat pentru unele dintre pasiunile lui, cum era cea pentru alcool, dar și pentru numeroasele procese și condamnări de vrăjitorie ce s-au înregistrat în timpul domniei lui.
#Curiozităţi despre #AlbaIulia
Articolul este prezentat în cadrul campaniei #Curiozităţi despre #AlbaIulia, derulată de blogul oficial de turism al Municipiului Alba Iulia, www.viziteazaalbaiulia.ro.
#Curiozităţile ne pot ajuta să compunem, ca într-un puzzle, o altfel de poveste despre #AlbaIulia , una care ne va face să (re)descoperim oraşul cu alţi ochi.
Imagine deschidere articol: Principele Mihai Apafi I
Sursa imaginii şi a informaţiilor: proiectul https://memoriaurbis.apulum.ro.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Campanie: #Curiozităţi despre #AlbaIulia
#Curiozităţi: Straja în Apulum
#Curiozităţi: Legenda întemeierii oraşului medieval
#Curiozităţi: „Muştele“ Principesei Apafi a Ardealului
#Curiozităţi: Spitalul militar sovietic din liceu
#Curiozităţi: Galambovendéglő-un restaurant pitoresc la 1900
#Curiozităţi despre #AlbaIulia: Atributele cochetăriei la 1900
#Curiozităţi despre #AlbaIulia: „Cercul” lui Visconti
#Curiozităţi: Principele Gabriel Bethlen, cărţile şi învăţaţii săi